Iarna
Ciorile se strâng în stoluri
Rotocolind peste sat,
Vântul caută prin colțuri
Zăpada depusă-n strat.
Coșurile scriu cu fumuri
Care se dizolvă-n vânt,
Gheața punte peste lacuri,
Țurțurii cresc spre pământ.
Copiii se întrec în sănii,
Au motor un derdeluș,
Programul e cu mătănii
În circul alunecuș.
Într-o casă mai de vază
Flăcăii se strâng la sfat,
După perdele, de pază,
Stau fetele mari din sat.
Curioase vor să știe,
Petrecerea s-a fixat?
Nu mai pot de bucurie,
Vor merge la relaxat.
Iar cristalele de nea
Joacă sârba printre crengi,
Ceteraș e vijelia
Importată din Bucegi.
Temperatura-n scădere,
Câinii se întrec în lătrat,
Constelații de ferestre
Mută cerul peste sat.
vezi mai multe poezii de: Puiu Stnescu