Într-o vară fără nume, fără ploi și fără flori,
Fără dimineți cu rouă, fără Luni și fără Sori,
Într-un orășel de munte, fără case, fără drum
Am găsit prin rafturi goale ultimu-mi album, postum!
Cum să cred? Cum să exist? Cum să nu mă prăpădesc
De un râs ce-mi înăsprea glasul cel mai omenesc?
Văd cum Moartea, prăpădita, a uitat că nu m-a luat
Și-am rămas veșnic și tânăr, nealbit și ne-nsurat!
Ce-am să fac de-acum încolo... - mi-am strigat în sinea mea...
Ce-am să mai trăiesc o viață fără gând la Moartea rea!
Asta-i fericire mare, doar acum stăpân sunt, plin
Peste tot din lumea asta, peste timp, Pamânt și vin!
Ce-am să mai petrec, o, Doamne... nopțile, la nesfârșit!
Pentru-această liberare, pentru că am reușit
Să-mi ridic trupul de humă peste-a sufletului viață...
Am să râd de tot și toate, chiar lui Dumnezeu în față!!
---
Tot gândind așa ferice la regescul nou-mi rol,
Am zărit în depărtare îngeri mulți, zburând în stol...
Iar atunci am priceput, prins în cea mai grea tristețe,
Că murisem mai demult, chiar ucis de bătrânețe...
vezi mai multe poezii de: L3DZ3PP
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.