IMPERIUL MORŢILOR
Trec obosit pe stradă şi brusc eu te revăd
Solemnă, elegantă, cu mersul măsurat,
Privind pe la vitrine, tu Doamnă avocat.
Dar tu, tu eşti un mort!
Mă aşez pe banca joasă, veche, de lemn uscat,
Şi blocul ce se-nalţă în spate nu-l suport;
Bătrâna noastră casă întreagă o revăd,
Şi viaţa, şi căldura, oamenii altui leat;
Femeia aceea scundă, căruntă, obosită,
Nu eşti tu oare mamă, de dincolo venită
Spre a-nţelege plânsu-mi?
Ascult cu nepăsare trecerea roţilor,
Trăiesc într-un imperiu străin, al morţilor,
Şi mă întreb de nu sunt, eu însumi, tot un mort.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.