din ciclul '' Versuri pentru preafrumoasa Doamna... ''
În altarul unei lacrimi
Doamne, cât e de frumoasă!
Orice Auroră-n zare
N-ar putea să strălucească
mai gingaşă decât ea,
Dar mă doare, off, ce doare,
că se pierde-n depărtare
Muza ce mi-a dat lumină,
nemaivrând să fie a mea.
Din altarul unei lacrimi
când durerea mă cuprinde
Mă cobor cu pas nesigur
pe vioară într-un cânt
Şi anunţ întreaga frunză,
prin poeme si colinde ,
Că e fata cea mai dulce
dintre toate pe pământ.
Ea mi-a pus în suflet marea
într-o zbatere bizară
Cu adâncu-i melancolic
unde raza nu s-a dus,
Şi mi-a fost o primăvară
în altar de floare rară
Când parfumuri neîncepute
peste ramul meu a pus.
Sufletul de zână blondă
se roteşte peste stele
Ca fuiorul tors de muica
pe un fus cu legământ
Şi prin gândurile mele,
ca un nor de rândunele,
Eu o văd cea mai duioasă,
între îngeri, pe pământ.
Aştrii toţi când se iviră
printre nuferii de noapte
Si-au fost puşi în rânduială
în cerescul creuzet,
Chiar pe ea, in mod aparte,
au extras-o dintr-o carte
Doar să ţină la mânuţă
ceasul unui trist poet.
Doamne, dacă-ţi stă-n putere,
fă o ultimă minune
Şi alungă-i gândul negru
să nu plece-n lumea sa.
Dacă-mi faci aşa-nflorire,
fără pic de împotrivire
Pentru gestul tău, mărite,
îţi plătesc cu viaţa mea!
Dacă sigur n-ai putere
lumea iarăşi a compune
Tu cu aripi de secunde
macar depărteaz-o încet…
Şi ca ultimă minune,
chiar pe mâna ei mă pune
Să mă poarte toată viata:
ceas cu suflet de poet!
23.07.2015
vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE