Într-o grădină-n Cişmigiu,
pe-o bancă spre estradă,
Stau dragul meu acum şi scriu
şi gândurile-mi zboară.
Și micul lac uşor brăzdat
de lunecarea bărcii,
Pare o mare de cleştar,
ascunsă între sălcii.
Dar a trecut frumoasa vară,
e toamnă iar în Cişmigiu,
Stau şi acum pe aceeaşi bancă,
şi scriu…şi scriu…
Era atâta soare odată
Ş-atâtea păsări ciripeau,
Gândeam atunci că viaţa-ntreagă
va fi iubire şi speram.
E toamnă iar în Cişmigiu
şi frunzele îngălbenesc,
Se aştern pe jos în gros covor,
sub paşi ce nu se mai opresc.
Ici, colo, vezi câte-o idilă
înfiripată trecător
Şi oamenii care se plimbă
cu paşi uşori, mânaţi de dor…
Ca o regină în hermină,
apare iarna la șosea,
În Cişmigiu plutesc în aer,
frumoşii fulgi de nea.
Eu sunt iubita lui acum
şi-n parc ne sărutăm
Sub crengi albite de zăpadă
de toate noi uităm.
E primăvară şi firavi
au apărut şi ghiocei,
Copacii se îmbracă-n floare
şi zumzăie albine-n ei.
Pe un covor multicolor
de flori înmiresmate,
Se joacă raze aurii
din soare scăpărate.
Un fluturaş cu aripi blânde,
anunţă împlinirea,
Fetiţa mea-i aceea care,
certifică iubirea.
Si ca balanţă a dreptăţii,
sfârşit de septembrie,
Se naşte Florence-Susanne,
să-mi împlinească visele.
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Fetița ta va fi , sau ar trebui să fie , mândră de tine !
mirimirela
miercuri, 27 mai 2015
imagini frumoase, poem frumos. :)
ali
miercuri, 27 mai 2015