nelinişti şi linişti se auzeau în jurul meu
iar agonii-n ceraneala morţii dănţuiau în jur
un fel de carnaval ce pregătea actul final
privirea-mi era ţintă, mai moartă decât oricare alt zeu
nu puteai observa vreo emoţie
sau vreun regret prelins pe-o retină păienjenită
se pregătea totul
nu mai simţeam nimic
eram un gol în care se-avânteau doar agonii
şi corbi şi porumbei
în întunericul din jurul meu
observam moartea venind spre mine în paşi de prostituată
inteligentă
iar eu
mai puternic decât oricare altă fiinţă de pe un platou nefericit
am legat un ştreang de tavanul camerei ce-mi părea un cer senin
iar aşezat pe-un scaun
ce puteam să-i simt dorul pe care o să-l aibă pentru mine
m-am sinucis
în golul acestei lumi
atârnat în jos, voi toţi puteţi privi o operă de artă
vezi mai multe poezii de: Razvan Poschin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Erai „un gol” care s-a sinucis în „golul acestei
lumi”. Interesant, dar totuși viața și lumea nu este așa de searbădă. Parcă are și mult frumos.
frumoasă și adâncă !
stefan doroftei doimaneanu
luni, 18 iulie 2016