dezleagă-te omule
de lanțurile răutății,
taie rădăcinile indiferenței!//
acea papalungă
ce-și poartă semințele
prin absențele
zilei de mâine
asemenea unui mărfar,
vara a trecut
prin gări suspendate
de vise//
bântuie toamna pritvorul;
băsmăluța ta cu flori
îmi spulberă temeririle.
iată,
marea-și rostogolește neliniștile
printre strigăte-ascuțite de-scoicari!//
cuvintele țepene
absorb tristețea
nisipurilor pustii.
am coborât ,
mai spre est,
în gradina cu flori șoptitoare//
în miresmele ademenitoare de tuberoze,
silabele ,
puțin câte puțin,
se-albesc.
cine mai știe
drumul de-ntoarcere?
să-ngropăm sub moloz
deziluziile…//
urletul -războinic
al lupilor,
zguduie turnurile mândriei.
arborele cosmic
aproape-i de rod...
aromele mărului roșu
tulbură
apele sâmbetei.//
muntele sfânt,
din buricul pământului,
fumegă
întreagă simțire-i
dirijată de bani-
frunze bătute de vânt
dintr-un copac al durerii;//
vectorii amăgitori,
duc pe lacomi
în ceața fricii
și-a trădării.
treisprezece cercuri
sunt ținute-n echilibru
de un punct,
ce le animă sensurile.//
metatron-gardianul secretelor,
a pus la fereastră
un cub.
hora tăcută
a gânditorilor,
remodelează sfera conștiinței//
având,
la fel ca piramida lui keops,
aceeași măsură,
omul.
echinocțiul de toamnă
îndreaptă pornirile:
e timpul să se scuture
de tina comodității
sufletele!//
- mângâiem florile
cu mir sfințit.
valuri în creștere,
lumina, în descreștere;
osul uscat al iedeșului
s-a frânt:
dorințele-s-nfulecate
de dragonul de foc,
veșnic flămând//
nu-i nimeni prin Gabaon,
să ceară Domnului,
înțelepciunea.
la geam,
orhideea
pictează cu parfumuri suave
un pavilion pentru fluturi//
luna albastră-n trecere,
dezmorțește
licuricii
tot mai agitați,
agenții autonomi,
creează liste de sarcini
pentru a-și atinge scopurile//
în miez de gustar,
creștinii împreună cu îngerii –
bucuroși și-mpăcați
se-nchină,
Maicii Domnului.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.