În negrul închisorii de rugină,
Inima mea era frumoasă, în extaz.
Te iubesc cu mila furtunii de gheață,
În coama de suflet te-am cuprins.
În buzunare am conuri și lumină,
Am vise cu tine ca un Shakespeare,
Muzica mea e muzica lumii albastre,
Oglinda mea curata și luminoasă stea.
Pe luciul tău lebede mirese,
Cu rochii albe ca albe lumânări;
În șemineu ard focuri de negrese
Și în vâltori fierbe laptele alb pentru zei.
Pe țărmul tău eu am vâslit enigmă,
Am plâns ca-o femeie și-am râs ca-o străină
Dar când mai mult eu te-am iubit,
Am fost nebună, de dragul tău căzut-am în abis.
Eu am suflat în sân de spaimă mare,
Când mai muream eu nu muream de moarte,
Căci din surghiun purtam haină pe spate,
Ea m-a ținut captivă ani la rând în boală.
Eu am albit de amarul vremii mici,
Dar dragostea de tine crește
Ca o taină; din ciocolată ți-e fruntea și senină
Din bronz ți-s oasele, statuia mea slăvită.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.