Prin unduirea lină de draperii cu dungi,
Doi ochi hulpavi, vrând parcă să mă lege,
Mă ispiteau sălbatic cu gene negre, lungi,
Privirea să-mi ațâțe precum un ordin-lege.
Se unduiau și valuri, sirenele frumoase,
Purtând cosițe lungi și-mpletituri florale,
Ținându-mă de mână prin undele sfioase,
Zăreau doi ochi sublimi prin jocuri de petale.
Pădurea se-nnegrea, și lupii se-auzeau,
În răcnetul din haită, cum invadau tăceri,
Iar ochii mei în lacrimi adânci se limpezeau,
Ștergându-i c-o basma se deschideau stingheri.
Doi ochi hulpavi prădau misterioasa-mi tihnă,
Cuprinsă fiind de-ntinsuri o mare mă simțeam,
Și înspumând curenții sub bărci n-aveam odihnă,
Pluteam peste oceane, năluci îmbogățeam.
vezi mai multe poezii de: Caraban Bogdana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.