Liniștea se umple
de rodul izvoarelor săpând
la rădăcinile morții.
Îngerii aștern pe chipul împietririi
giulgiu de tihnă.
Mă urmărește o rană deghizată
în stea neaprinsă.
Va mai avea lumina
un prunc
înfometat de rugină?
Triunghiul milei se înalță
din cercul proscris:
sărut pecetluit cu ceara trădării.
Omul comun atârnă aevea
în ștreangul fericirii.
vezi mai multe poezii de: dinu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.