În vârf de munte liniștea-i adâncă
Urcușul nu mai pare atât de greu,
Iar dacă șezi în tihnă pe o stâncă
Te simți apropiat de Dumnezeu.
Mai jos de nori e lumea trecătoare,
Cu ale ei dureri și frământări,
Însă pe culme e senin și soare
Și poți privi până departe-n zări.
Din când în când, un vultur se avântă
Prin aerul rarefiat și pur,
Iar capra neagră ochiul ți-l încântă
Când zburdă pe tăpșanele din jur.
O bucurie mare te cuprinde
Întregul trup devine mai ușor,
Iar sufletul aripile-și întinde
Și te trezești purtat de el în zbor.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.