Cresc suliți de lumină rând pe rând
sub chipul lunii limpede și sferic
iar noaptea-și strânge vălurile blând
cu degete subțiri de întuneric.
Orașul încă tace amorțit.
Pe stradă trec năluci spre nu-știu-unde
și parcă-o clipă timpul a murit
cu limba-nțepenită-ntre secunde.
E liniște, la fel ca-n prima zi
când își vorbeau doar frunzele și vântul,
când nu erau războaie, agonii...
însă aud cum bântuie pământul
sirena unui tren, lamento lung
chemând cotidienele rutine
iar eu visez că dorm și nu ajung
și las să plece trenul fără mine.
vezi mai multe poezii de: roxana.c
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc mult pentru apreciere si incurajare, domnule Critic. Ma straduiesc, insa evident ca voi avea caderi, genunchi juliti, momente in care nici eu nu o sa ma plac...
roxana.c (autor)
luni, 18 mai 2015
frumos...si asa cum am mai spus potentialul tau este mare....
citesc cu drag si te astept cu drag...ai parfumul tau frumos, fin, suav, si magnetizant ....
vad un mare potential la tine si te rog: INFLORESTE PENTRU NOI!
consideratie Roxana...
CRITICUL BLIND
duminică, 17 mai 2015
Multumesc, Tudor. Nu m-ar supara deloc nici critica:)
roxana.c (autor)
miercuri, 06 mai 2015
Foarte frumos, felicitari
tudor
marţi, 05 mai 2015
Multumesc de apreciere, Mirela :)
roxana.c (autor)
marţi, 05 mai 2015
Foarte, foarte frumoasă !
mirimirela
marţi, 05 mai 2015
Ma straduiesc.. Multumesc :)
roxana.c (autor)
marţi, 05 mai 2015
Absolut superba. Multumesc pentru asemenea lectura.
stomff
marţi, 05 mai 2015