Peste aripile îngerilor negri
Am presărat cuvinte albe
Din lacrimi
Şi rouă de aur.
Un drum lung, pierzându-se
În asfinţit...
Pierzându-te!
Inimi goale, triste!
Încotro pornesc oamenii?
Sunt singuri, prea singuri aşa mulţi împreună...
Clipesc şi adorm în realitate.
Zâmbete cioplite cu dălţi de oţel!
Fierbe sângele-n potirul anilor ce trec!
Lacrimi iar cad şi încerc
Să schimb lumea,
S-o atârn d-un cui într-o oglindă spartă...
Ce spaţiu gol între suflete!
Chipuri, toate la fel.
La fel de diferite...
Un fulg cald, uscat,
Îmi îngheaţă lacrima.
O să stau lângă tine
Şi o să mai aştept...
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Va multumesc!
LarisaBalan (autor)
miercuri, 18 martie 2015
Bine ai revenit! Te citesc cu drag, ai un talent urias
marian
miercuri, 18 martie 2015
Ce sa mai spun?...Talent , simtire , conduci la meditatie...Esti foarte profunda si complexa.Multumesc,Larisa.
Adina Speranta
miercuri, 18 martie 2015