Zile vin, zile se duc
Şi dorm singurel în pat
Precum doarme cucu-n nuc,
Într-un cuib închiriat.
Mân-alunecă pe-o parte
Pipăind în vis ceva,
Dar nu dă decât de-o carte
Cu coperţi de mucava.
Într-o linişte adâncă
Încercând un mormăit
Simt nimicul ca o stâncă
Peste golul hăcuit.
Mă întorc pe altă parte
Şi respir neregulat,
Gândul, rece, se împarte,
Şi rămâne rest, păcat!
Doar căldura de afară,
Ce mă pişcă prin cămaşă,
Pentru mine-i o comoară,
Pentru alţii o trufaşă!
Totu-n juru-mi e tăcut,
Nu mi-e rău, şi nici mi-e bine,
Am un aer de recrut
Rătăcit prin văi virgine.
Răsucind idei savante,
El, nimicul, iar răsare
Cu tendinţe conservante
Şi prudenţe novatoare.
Auzi…, sun-o acioaie!
Oare ce s-o fi-ntâmplat?
S-a îndrăgostit vreo oaie
De un lup mai educat.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.