Pasindu-mi in Infern, am simtit cum s-a cutremurat,
Intreaga-mi fiinta, intregu-mi palat.
Ma uitam la Poarta, si nu-mi venea a crede,
Ca exista cu adevarat, o Lumina de asa frumusete
Mi-am simtit cum sufletului meu negru, ii era sete,
Voia din al tau sarut sa se imbete.
Aduci inocenta, mirosi a Paradis,
Nu vreau sa te distrug, dar fara tine ma simt lipsit
De ceva ce mi-a trebuit,
Toata eternitatea, ce-am trait.
Sufletul imi e plin de cicatrici,
Am corpul tatuat de pacate,
Dar te uitai la mine ca si cum nu existau acele negre fapte.
Compasiunea si bunatatea ta, aduceau racoarea-n Infern,
Atingerea ta imi alina chinul etern.
Cum ai ajuns la mine oare, daca-mi permiti aceasta intrebare?
Esti un suflet ratacit, sau o arma a cuiva, sa ma doboare?
Ingenunchez in fata ta, inima-mi este in mainile tale,
Vreau sa-ti fiu scara pana inapoi in Paradis,
Nu vreau sa vad cum te doare,
Sa fii departe, de iubirea visurilor tale.
vezi mai multe poezii de: Gabriel27
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.