Infinit
Adăugat de: Razvan

Nebunia se instalează încet, pe nesimţite. A găsit terenul fertil, creierul tău mlăştinos în care şi-a plantat seminţele abstracte.
Te îndoieşti şi de ceea ce este şi de ceea ce nu este. Propria existenţă ţi se pare neverosimilă. De ce? - marea întrebare care-ţi scormoneşte toate certitudinile. Răspunsuri primeşti din ce în ce mai rar, ajungi să nu mai ştii de unde şi, de fapt, nici nu te mai interesează. Dar ce te interesează cu adevărat? Totul şi nimic, mai ales "nimic", noţiune goală de conţinut, formă fără fond. Şi ceilalţi? Ce dracu' fac ceilalţi? Trebuie experimentat nimicul ca să-l poţi înţelege. Din păcate, sau din fericire, n-ai să te mai poţi întoarce să le comunici şi celorlalţi răspunsul, adevărul. Dar ei, generaţia mea, generaţiile trecute sau viitoare, în ce direcţie au apucat-o? Eşti cufundat în tine însuţi, dar nu există nici un "însuţi", aşa că te prăbuşeşti în abis. Şi ceea ce există obiectiv, realul, îţi apare ca un decor de fundal cu care tu nu interacţionezi decât aleator. Şi ţi-e frică de asta, de ceea ce e în spatele tău sau în... faţa ta sau te încercuieşte. Şi te sperie gândul cătu însuţi ai putea fi o parte din acest conglomerat, o gaură în mijlocul unei găuri. Şi te roteşti, şi te roteşti, şi te roteşti...
Infinitul e mai aproape decât ai putea să-ţi imaginezi vreodată. Doar ceilalţi cred.


Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.