Cu binecuvântări false,
cu bunătate de gheaţă,
vă uitaţi la simpli trecători în viaţă,
vă dau bineţe cu gând de ură şi ciudă.
Voi iubiţi pe cineva?
voi simţiţi compasiunea, suferinţa?
Piatră este inima voastră,
aripile de rocă dură mă biciuie,
sacrul a pierit
ucis de zâmbetul unei Messaline
prea lăudate.
Strig după ajutor, răspunde cineva?
Nu! Tăcere vinovată în ochii orbi
nu iubiţi decât Tiranul,
nu şi pe ai... ah ce durere simt,
pieptul este zdrobit de pasiune,
nu pot renunţa la celest,
vreau să ard răul în jurul meu
şi ofranda să o dăruiesc unui om.
Dar mai găsesc putere oare?
Din volumul Sacralitate, publicat in anul 2016 la Editura Familiei in Israel
vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.