Îngerul - Alexandru Cristian
Poezie adăugată de: Alexandru Cristian

    marţi, 31 iulie 2018

M-am teleportat în abis, unde jocul a murit,
iar speranţa a stat pe margine
cu o mască a ruşinii.

Sunt prins în vijelia uitată
a primei nopţi a omenirii,
o noapte iniţiatică,
o purificare a spiritului,
un mister cu văl de păcat.

Mintea mea este labirintul în care
Minotaurul zace ucis,
unde grecul a fost învins la Troia,
unde romanul îşi plânge gladiatorii,
barbarul scrie cuvinte ademenitoare,
preotul uită de rugăciune.

Ură, nebunie, delir, toate acestea
Au cucerit masa nevinovată
a copiilor uitaţi în Paradis,
tentaţiile invadează corpul rupt
de pietatea moartă a ultimului pustnic.

Lanţuri, săbii, zale, tunuri, toate vin spre mine,
cad fără suflare în iarba verde a primăverii
unui Botticelli sau a morţii lui Dürer.

Mă trezesc, urc pe alunecosul perete
al gropii calde a Infernului,
dar vlaga mi se duce,
epopeile sunt arse,
poeţii blesteamă harpa lor,
filosofii sunt înecaţi în Lethe...
şi totul nu mai există.

Era o noapte, nu înstelată,
un prim semn al omenirii,
sexul şi orgia şi-au dat mâna,
iubirea şi credinţa s-au scuipat,
astfel lumea s-a mâncat,
peste un timp, într-o amiază a fost
ucis Dumnezeu.

Unde a fost ucis? nici eu nu mai ştiu,
în suflet, minte, în scris, vorbă sau faptă?
nu, în viaţă, da a fost ucis în eterna-i viaţă,
de un rebel ce a scufundat în marea sa
zeii lumii şi apoi s-a scufundat ca Poseidon
în oceanul trist al nemuririi.


Îngerul a venit, plâns, uitat, bătut, schingiut,
a ridicat mâna... dar o sabie de foc i-a tăiat-o,
apoi un cuţit negru i-a străpuns inima... a murit.

Făptaşul... un iniţiat, un nebun zâmbitor
un alchimist înecat în praf,
un corsar mort în deşert!
nu ştiu...
cine poate şti moartea ultimului Înger...



vezi mai multe poezii de: Alexandru Cristian




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.