zvântă pe insomnii nisipoase
lacrima florilor;
ademeneşte-
cu un şuier prelung,
lupoaica albă
a nopţii.
împătureşte cortina dimineţii în patru:
bucuroase,
marile zboruri
se prind, ciripind de catarg.
urcă fluierând pe cea mai înaltă colină,
să pipăie cu sufletul
visul lui Dumnezeu.
*
*
*
îndepărtatul cântec al mierlei,
melodiosul sunet al naiului,
drum fac
sărăciei alergătoare spre cer.
pe marginea cărării,
poticneala-
sub roţile simţurilor,
jeluieşte amorţirea.
semne mărunte-în zborul fluturilor,
în lăcrima dimineţii,
în zbuciumul pământului,
dau în vileag
intenţia lunii de a lumina şi mâine
cuiburile...
*
*
*
ridic jaluzelele:
fărâme din bucuriile despletitelor veri,
pe îndepărtatele ziduri ale Tirului.
în larg:
răzmeriţă de păsări-
ultimul ţipat
al pârguitelor fructe de toamnă
la ferestre.
serafimi
îmbracă copacii mergători-
descojiţi de verde,
cu galbene rugăciuni.
Alexandru a prins un satir-
prin porţile larg deschise ale ecluzei,
trec,
ca nişte păsări călătoare,
stoluri de vise.
*
*
*
miez roşu de pepene-
pribeag
prin dulceaţa nopţilor de toamnă.
îmbrăcată în straiele lunii,
suflu
în păpădia singurătăţii
unde se vor duce visele mele?
evantai din pene de păun
seceră vârfurile plopilor-
răsfirare
fulgi din pernele stelelor
descântă
somnul copiilor-
alinare
vinul nu mai joacă în butoaie;
mireasa s-a aşezat pe scaun-
semn
că vor bate şi la mine
peţitorii.
vezi mai multe poezii de: Anisoara Iordache