ÎNSTRĂINARE
Se făcea că scăpasem un tren într-o gară;
Trenul meu luminat se ducea pufăind,
Iar mulţimea din gară forfotea tropăind,
Alerga, se ciocnea, într-o amplă bagară.
Nimeni nu mă vedea, n-auzea un cuvânt,
Când deodată simţii că nu eram într-o gară,
Ci în propriul suflet, mobilat pentru vară,
Cu tablouri, covoare şi hortensii la rând.
Pe ai mei i-am strigat, n-au răspuns nicăiri,
I-am găsit paraleli, sub doi lujeri subţiri,
Nou veniţii treceau peste ei calm şi rece.
Cum găseam hărmălaia absolut fără haz
Şi nu întelegeam deloc ce se petrece,
M-am ciupit spre a mă deştepta: Eram treaz!
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.