Ce a fost întâi şi-ntâi?
Iată marea întrebare!
Poţi s-o pui tu orişicui,
Să răspundă nu e-n stare.
C-a fost apa, orişicând,
Că din ea ieşit-au toate,
Şi pământ, şi foc, şi vânt,
Taţi şi fii, nepoţi, nepoate,
C-a fost focul arzător,
Ce transformă totu-n scrum,
Lacrima sărată-n dor
Şi pământ ieşit din fum,
Că a fost pământul, doar,
Şi din el nǎscut-au multe,
De la apă, vânt şi jar
Pânיla vorbe rele, culte,
C-a fost aer, prins în vânt,
Prins în mine, prins în tine,
Prins în foc şi în pământ,
Şi în apa ce-l conţine.
Nu ştim ce a fost întâi,
Deşi tot ne preocupă
Să aflǎm ,,ştiutul” cui
Ţine-n mân-a vieţii cupă!
Teama e al nostru chin,
Ca sfântă necesitate,
Ce ne-mpinge spre destin
Să ştim tot, să vrem de toate.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Da, o poezie pe care mi-a facut o deosebita placere sa o citesc.
Felicitari!
roxana
sâmbătă, 26 septembrie 2015