De-ar fi toamnă, tu tot ai înflorii!
Din pielea ei mugurii întinereau,
Era poleială de aur cald,
Pentru ea Soarele răsărea-n dimineaţă,
Să s-oglindească în ochii-i de smarald.
Prin părul cărunt dormeau frunzele verzi,
Ce-şi alunecau tristeţile prin şuviţe,
Dacă-ţi va spune că e bine să n-o crezi,
Iar cu fiecare surâs înfloreau acrofite.
Mâinile muncite de gânduri aspre şi vechi,
Mângâiau feţele pe care-au căzut lacrimi,
Şoaptele ei calde coborau îngerii-n perechi,
Pe fruntea ei cufundată-n cele mai frumoase datini.
Regrete, dor nespus şi lacrimi şi iubire
Şi-un vis de primăvară...
De-ar fi toamnă,...tu tot ai înflorii,
Dragă mamă!
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan