Am strâns în brațe luna, i-am dăruit petale
Din florile iubirii, depuse-n palma mea,
Iar poarta spre-al tău suflet valsează-n balamale,
Proptită-n blânde raze de la o mică stea.
M-am zbenguit cu tine în sfărâmate vise,
Escaladând reci creste de munți întunecați,
Și ajungând la ușa plăcerilor promise,
Ne-am rătăcit în beznă, ca veșnici condamnați.
Am încercat să caut tunelul spre lumină,
Dar m-am lovit de zidul tăcerilor în doi,
Căci alergând cu tine prin ceața cea haină,
Azi am uitat de mine și... am uitat de noi.
Am răsfățat trecutul cu lacrimi cristaline,
Crezând că amintirea e mană pentru trup,
Dar îndreptându-mi gândul hoinar spre zări străine,
M-a sfâșiat durerea, cu colții ei de lup.
Și-am înțeles că timpul se zbate fără vină,
Că-n suflet nu trăiește o hrană de-mprumut,
Că-o mare de tăcere nu poate să prevină
Căderea unui trăsnet în trunchi de pergamut,
Așa că fug din vise cu scene de coșmaruri,
Căci zborul spre lumină nu-mi poate fi oprit,
Accept și nori, și ceață, ca pe sublime daruri,
Lăsând în urmă clipe ce-n van le-am risipit.
vezi mai multe poezii de: Camelia Ardelean
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc, dragi prieteni, pentru popas și cuvintele frumoase: Nelu, Traian, Mirela, Florian! Vă îmbrățișez!
Camelia Ardelean (autor)
duminică, 29 noiembrie 2015
Poezie in adevaratul sens al cuvantului!
Felicitari!
florianruse
vineri, 27 noiembrie 2015
Foarte frumoasă... Felicitări și din partea mea !
mirimirela
vineri, 27 noiembrie 2015
De vis versurile tale!
Felicitari
traian
vineri, 27 noiembrie 2015
Frumoase versuri, slalomând între vis și realitate, puțin pesimiste dar cu un final optimist! Felicitări, Camelia!
Nelu Preda
vineri, 27 noiembrie 2015