Întrebarea
...
Trece timpul și ne fură cu astăzi, o zi din viață,
Ne-apropiem de veșnicie cu fiecare dimineață,
Pas cu pas ne duce ceasul către-al timpului repaos,
Întrupați din duh și haos, ne întoarcem iar în haos!
..
Dar uităm de toate astea într-a vieții zbuciumare,
De parcă am fi în transă și pătrunși de nepăsare
Nu luăm seamă nici la răul ce apasă peste lume,
Lovindu-ne de el ca valul ce se-mprăștie în spume!
...
Numai când devine greu sacul plin cu bolovani,
Ne întrebăm nedumeriți cum au trecut atâția ani?
Ce-am făcut în viața noastră, unde sunt acele vise,
Ce le-aveam din vremea-n care părul încă nu albise?
...
Venim goi, ne ducem veacul și plecăm la fel de goi
Câți din noi se-ntreabă oare, ce rămâne după noi?
Ne-am născut în lumea asta conform unei legi a firii,
Dar cu noi născuți în lume, îi e mai bine omenirii?
...
Ne place să luăm din lume ce este bun și frumos,
Însă noi îi suntem lumii, la rândul nostru de folos?
Fi-vor oare din cei care de noi își vor aduce-aminte
Pomenindu-ne cu drag, spunând câteva cuvinte?
...
Iar dacă vei fi-ntrebat: ți-ai da viața pentru lume,
Dar salvând-o, n-ar ști nimeni cine a făcut-o-anume?
Ia gândește, ce-ai răspunde? Însă de fapt e mai bine,
Să trăiești cu întrebarea și să ții răspunsu-n tine!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Îmi place această poezie, are o notă personală foarte personală, adâncă, profundă care o face să pară filozofie dar este o poezie în care cineva își pune sufletul la vedere în fața celorlalți
Cristi02
joi, 25 ianuarie 2024