Invidia
...
Veninul din oameni, vai ce grea osândă
Să ducă pe drum asemenea povară
Amarul venin ce-ntr-una inundă
Bicisnica ființă, de sclipici flămândă,
Roasă de invidia infectă și amară!
...
A reușit acela ce el de-o viață-ncearcă.
Dar ce are acela din ce el n-ar avea?
Mult noroc probabil, căci cu mintea sa
Nicio lămâie n-ar știi cum s-o stoarcă!
...
O, pe dinăuntru invidia cum roade
Și cum umple trupul și mintea cu venin!
Au nu vede lumea că el e cumsecade?
Și de ce el n-are când altul e prea plin?
...
Uite de exemplu, fostul său prieten
Mai ieri era pârlit, iar azi are de toate,
Așa ceva-i exclus, mai rău nici că se poate,
E strigător la cer, este nedrept, obscen!
Sau nevasta lui... simte că turbează
Când se gîndește că nimeni nu era
Iar azi e mare doamnă, azi e cineva
Azi e renumită, că scrie și pictează!
...
Sigur când au vorbit i-a furat norocul
Nu mai e nevoie de alte explicații.
Oare cum se poate numai pentru alții
Soarta să-i ajute și să le facă jocul?
Doar ce se gândește și îl dor ficații!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.