ÎNVINGĂTORUL
În ancadramentul de piatră (răstignit, prosternat)
De zeci de ani agăţat între două zăbrele,
Pironiţi ochii săi către cer, către stele,
Nemişcat, omul secolului pare fotografiat.
Trec păsări albe fâlfâind în inele,
Pribegind vise lungi, pe ecranul său lat,
Trece soarele nalt, cu mers de împărat,
Iar când noaptea soseşte îi deschide porţi grele.
S-a-nvăţat nemişcat şi să nu mai mănânce,
Doar cu ochii căscaţi de patimi mari, adânce;
Cine crede că i-a otgonit libertatea?!
Fascinant depărtările sufletul îi aşteaptă,
El le suie rănit, urcând din treaptă-n treaptă,
Lanţul său la pământ zace-nvins (ca şi moartea).
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.