Mai mult decât omul trăiește o tufă de spini.
O privim. Nu ne vede. Rămânem străini.
Noi trecem. Pe ea o ronțăie turmele.
Nu-i pasă. Vine iar primăvara și-i înflorește urmele.
E mândră cu noii lăstari
La-ntrecere cu stejarii cei mari.
Rămâne așa, renăscând, sora cea bună
A pădurii când se apleacă-n furtună.
Numai noi, pe lângă ea, alți și alți trecători
În cojoace de muritori.
vezi mai multe poezii de: Ion Brad
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.