Mașina neagră e la poartă…
Nu claxonează. Noapte-adâncă.
Pe cine-așteaptă? Nu e moartă
Nădejdea că sunt liber încă.
N-a fost așa întotdeauna.
Când aveam optsprezece ani,
Sosi odată cu furtuna
Din munții arși cu bolovani.
S-a mai grăbit și altădată,
Dar nu m-a mai găsit acasă.
Umblam pe-o cale neumblată,
Chiar de era alunecoasă.
N-am stat să număr, să iau sama
Că ea mă căuta mereu.
În locul meu luă pe mama,
Prea tânără, la Dumnezeu.
Dacă mă cheamă ea cu dorul
De-a mă vedea acum bătrân,
Voi trage porților zăvorul,
Ca să-i ajung din nou la sân.
vezi mai multe poezii de: Ion Brad
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.