În vară mă-ncingeai cu brâu de foc,
Acum, în toiul toamnei, doar cu brumă.
Nu mai glumi, nu-mi vine să mă joc,
Când știu că spectrul iernii nu-i o glumă.
Și totuși, totuși, frunzele când vin
Și-mi bat în geamuri, gestul lor mă-mbie
Să părăsesc acest ursuz cămin,
Să mă întorc cu vara-n poezie.
Și uneori să-mi mai aduc aminte
Că, toamnă, tu pe lume mai adus
Ca să cinstesc străbunele morminte,
În locul lor să spun ce nu s-a spus.
– Mai stai cu frații, nu grăbi, Ioane!
Se-aude glasul Mamei, dinspre stele.
Ea ce-a rămas icoană-ntre icoane,
De lacrimi fețele să ni le spele.
vezi mai multe poezii de: Ion Brad
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.