Un cântec spus de ochii tăi, lăstunii,
Deschişi iubirii, soarelui şi lunii,
Un cântec mut al părului ce-l strângi
În coc, ţinut cu arcul mâinii stângi.
Fetiţa noastră vrea să se deştepte,
Du-i şoapta legănată-a mâinii drepte –
Bătrânii noştri-s obosiţi, adu-le
Un cântec din hotare şi pătule.
Ne însoţim în tot ce-şi poate spune
O bucurie, pân' la soare-apune,
În zile lungi şi-n nopţi cu stele dese,
Cu mângâieri şi şoapte înţelese.
Ieşim la lucru ori ne-ntoarcem iară,
Mă uit la tine seară după seară,
Şi te găsesc în toate şi te laud,
Te strig, te-ascult, te-ascund ca să te caut,
Noi amândoi, ai cărţilor şi-ai pâinii,
Supuşii casei noastre şi stăpânii.
vezi mai multe poezii de: Ion Horea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.