ȘTANȚELE DURERII
Să nu-mi spui că 'ntristarea îmi tremură pe pleoape,
Și gura-mi de durere zîmbește 'mbătrînită,
Ci lasă desnădejdea să crească liniștită,
Ca nuferii 'n podoabă pe înverzite ape.
Nu-mi amăgi tăcerea și nu veni să-mi tulburi
Singurătatea...Lasă-mi să-mi plîngă amintirea,
Cutreerînd alături, deapuriri ca iubirea,
Trecutul greu de vrajă,pe 'ndepărtate drumuri.
Că poate pe 'nserate am să tresar ,deodată,
Și-o clipă veselia în ochii mei va arde,
Gîndindu-mă că 'n zarea,trecutului,departe,
Eu patima învoaltă,am răsfirat-o toată,
Și poate-atunci,în șoaptă de adîncă 'nduioșare,
O să-ți destram povestea durerii ce 'nflorește,
Înaltă și trufașă cum purerea,sporește
Și nu cerșește vremii netrebnica,uitare.
Adăugată de către-Radu Dan Alexandru
vezi mai multe poezii de: Ion Luca Caragiale
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.