Noi suntem scutierii celor din urmă Feodali...
Stăpânii
Ne-au adus cu ei în Cruciade;
Dar cruciații-au fost învinși...
Blazoanele scăpat-au, însă, neinsultate de păgânii
Ce-și potoleau în luptă setea din craniile celor prinși.
Noi suntem scutierii celor ce luptară pentru cruce
Și pentru cel căzut victimă nepieritoarelor idei;
Dar crucea fuse-ngenuncheată
Și-ntregul Iordanul astăzi duce
Spre Marea Moartă
Mărturia victoriilor altor zei!...
Pe scuturile-nsângerate purtăm mândria feodală
A celor ce muriră-n luptă bătându-și joc de-nvingător
Și-n flamurile zdrențuite în nebunia lor finală
Credința-n luptele de mâine
Și-n Cavalerii viitori.
Noi suntem scutierii celor din urmă Feodali...
Blazonul
L-am moștenit de la Marchizii ce ni l-au dat
Și l-am primit -
Am fost ai lor
Și-au fost ai noștri -
Și-al nostru-i astăzi Panteonul
În care dorm învingătorii
Și-nvinșii celui Răstignit!...
vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu