Ploaie...
Ploaie...
Ploaie...
Ploaie multă,
Ploaie deasă
Ca beteala de mireasă...
Plopii mei, scuipați de ploaie,
Se frământă
Și se-ndoaie -
Parcă-ar vrea să-mi intre-n casă!...
Plopii ce-au crescut cu mine
Îmi fac semne disperate!...
- Hai!... Deschide-odată, frate,
Și primește-ne-n odaie,
Că-n odaia ta-i mai bine
Ca-n grădina noastră, afară...
Doamne...
Cu ce ți-am greșit,
De-ai fost rău cu mine aseară
Și m-ai pedepsit?...
De ce-ai vrut ce nu se poate -
Să mă cred cu plopii frate,
Frate fericit?...
Doamne... Doamne!...
Ce să fac?...
M-am certat cu plopii-aseară
Și nu știu cum să-i împac!...
Cum să-i fac să mă-nțeleagă
Că frăția ce ne leagă
Nu-i decât o vorbă-n vânt...
Și că plopul când se-ndoaie
Cât stă țeapăn la pământ -
Chiar când e scuipat de ploaie -
E mai viu și mai puternic
Decât omul din odaie,
Ce se stinge pe picioare
Ca un muc de lumânare
Într-un sfeșnic!...
Ploaie...
Ploaie...
Ploaie!...
vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumiri din suflet pentru contribuția importantă la biblioteca site-ului prin postările dumneavoastră, domnule Buzan-Cioltea Șerban!
Cu deosebită stimă :)
Adina Speranta
duminică, 30 ianuarie 2022