Și se făcu lumină!...
Și iată-te stăpână pe cei ce-aveau să fie stăpâni pe-ntreg
pământul...
Și iată-te-mpreună cu ei, pornind de mână, ca să-i deprinzi
cu focul, cu ploaua și cu vântul...
Și le-arătași albastrul însângerat de soare, pădurile cu cedri
și munții cu cărbuni, câmpiile cu grâne și mările cu sare, livezile
cu prune și iarba cu pășuni...
Și le-arătași viața multiplă-abia creată, și din pământul
umed, treptat, cum naște și pasărea ce zboară și peștele
ce-noată, și lupul rău ce urlă, și mielul blând ce paște...
Și le-arătași putința refugiului prin peșteri, și trestia să-și
facă colibele pe lacuri, și cremenea cu care lucrară primii meșteri,
oțelul pentru suliți și lemnul pentru arcuri...
Și le-arătași minunea ce-nfiorează noaptea, pe cei ce dorm
alături - strein lângă streină - și taina-mpreunării, sortită-n
ziua-a șaptea...
Și le-arătași urmașii...
Și se făcu lumină!...
vezi mai multe poezii de: Ion Minulescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.