Îmbătrânit înainte de vreme
sau poate odată cu ea,
profund mistuit de durere
bărbatul spre mine privea…
El mâna spre mine-şi întinde
și glasul îi este suspin,
timid mă cuprinde în braţe,
dorind să îl mângâi puţin.
Mi-e inima plină de marea iubire,
aş vrea să o simtă şi el
sărutu-i trezeşte dorinţa
și-l simt fremătând uşurel.
Alung pentr-o clipă tristeţea
și sunt fericită, mi-e bine,
doresc sa-i redau bucuria
să fie din nou lângă mine.
Din ceruri o rază de soare
aprinde iubirea în noi,
e focul ce mistuie patimi,
făcând diamant din noroi.
vezi mai multe poezii de: miana
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
O poezie ca o explozie de frumos.
mirimirela
sâmbătă, 22 august 2015
Atingi niste culmi pe care putini le pot visa macar. Poezia ta este absolut minunata. Orice alte cuvinte sunt neinspirate. Multumesc!
stomff
sâmbătă, 22 august 2015
Excelenta poezie! Cred ca este cea mai profunda poezie postata de tine si este absolut minunata! Multumesc si te felicit!
andreionthepoetry
sâmbătă, 22 august 2015