IISUS
Pe crucea de lemn negru se chinue şi plânge,
Tăvălit în durere, de două mii de ani,
Cel răstignit de noi, nu cumva de Romani,
Cu trupul sfârtecat, ţâşnind lacrimi de sânge.
Noi spatele întoarcem la jalnicul alean
Al celui ce sub cuie, sub răngi şi spini se frânge,
Al celui ce în piept, nestinsă jale strânge :
Iubirea de Aproapele proscrisă de Satan.
Mereu tot mai în umbră Îl simţim rămânând,
Mai izolat, mai schivnic stârvind pe crucea lui,
Batjocorit de fala Întunericului ...
Cum relele cu care s-a înfruntat căzând
Se întind fără margini, pământul înconjoară,
El suferă-n vecie, neputând ca să moară.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.