Iubindu-te pe tine prima oară
Azi am rămas un suflet pustiit!
Privirea peste ziduri îmi coboară
Iar lumea-mi pare un templu neclintit
În care mi-am închis tot universul!
Plutea pe valuri rozalii de primăvară
Iubirea mea, se împletea cu versul
Unui poem, cântat de o vioară.
La gemurile zării fermecate,
O pasăre cu aripi fumurii
A săgetat câmpiile albastre
Şi s-a topit prin ramuri cenuşii .
Țesea apusul trena mării reci
Când vântul mângâia pomii în floare
Iar eu, petală albă pe poteci,
Te căutam, prin razele de soare!
Se stinge noaptea ca o melodie
Ascunsă într-o cutie muzicală...
Se leagănă lin stelele-n ferestre
Pictând un vis topit într-o petală!
vezi mai multe poezii de: Panait Gabriela