Mi-aș înverzi visarea, cu țipatul pădurii,
Cu fiecare frunză, cu gingașul fior,
Cu fiecare mugur ce își deschide pleoapa
Din albul pur și firav, din murmur de izvor.
Mi-aș adânci privirea în ochii tăi de stele,
Și largile-ți aripe mi-ar dărui un cer.
O nouă primăvară cu tril de alabastru,
Mi-aș pune-o la fereastră în nopțile cu ger.
Mi te-aș șopti, în taină, pe perna mea de fluturi,
Pe umăru-mi de roze, sub sânul de cleștar,
Și-aș decreta o lege, să știe universul,
Ca tu îmi picuri rouă pe sufletul hoinar.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.