Iubirea
Cum mi-aș defini iubirea, dacă-aș fi eu întrebat?
ce să spun, că-i mântuirea, că e fulger întrupat?
iubirea nu-i o noțiune, iubirea este o stare,
acea stare de beție fără strop de băutură,
este soarele ce plânge, dimineața, pe o floare,
este lacrima ce curge pe-o icoană, din pictură!
O, și câte aș mai spune eu acum despre iubire,
că este pedeapsa dulce ce duce la nemurire,
mai e și iertarea blândă ce-am primit-o de pe cruce
din acei ochi mari și negri ce ne priveau înlăcrimați
este starea care spune că nu poate, dar mai duce
lumina din ochii de bătrâni ce văd că nu au fost uitați!
Este șoapta cea mai tandră ce o spui iubitei tale
când îi spui că e frumoasă, chiar cu riduri pe petale,
este un gest pe care-l faci când îi spui extrem de blând
celui ce vrea un colț de pâine nemâncat de-o săptămână,
că ai mâncat, și-i dai bucata semenului tău flămând,
ce-ți mulțumește-nlăcrimat, prinzându-te ușor de mână!
Sau e gestul ăla-n care absolut din ”întâmplare”,
treci pe la părinții tăi, cu o pâine, cu o floare
și mai este îndrăzneala de a spune te iubesc,
în locul unei replici dure care crezi că se cuvine
celei care-atunci se poartă, pentru tine, nefiresc,
astfel definesc iubirea, starea stărilor divine!
Iubirea este ca o vrajă, este-atunci când simți din plin,
că de-ai avea un foc în tine, nu te-ai simți mai divin,
iubirea este-acel regret că n-ai putut să fi mai bun
este o stare-așa plăcută că e greu de suportat,
iubirea este acea stare care te-a convins, nebun,
că pân-la ea erai minciună, și-acum ești adevărat!
Ce să mai spun de iubire, că și eu sunt depășit
iubirea este sacrificiu, iubind și când nu ești iubit,
deși eu mi-am găsit iubirea, pe care o știam deja,
că mi-a fost întreaga viață dorința, visul, amintirea
e șoapta inimii ce-ți spune că sufletul tău, e ea,
cam asta este tot ce cred că mi-ar defini iubirea!
vezi mai multe poezii de: nicu hăloiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.