Priveam în asfinţit cum marea
se legăna încet spre mal,
când te-am văzut venind călare,
pe creasta unui val.
Se întunecase când de mine,
ca briza te-ai apropiat,
pe cer erau aprinse stele
când ne-am îmbrăţişat.
În ochii tăi, albastrul-violet
al cerului părea înlăcrimat,
când mâna uşurel ţi-ai strecurat,
prin părul meu înmiresmat…
Chipul tău, sculptat în Carara,
a strălucit în braţe-mi seara,
ce întrebare, ce răspuns?
iubirea ar fi fost de ajuns…
A fost o vară minunată,
cu zile şi cu nopţi senine,
cu Marea Neagră spumegândă
şi amintirea despre tine.
De ce am ratat a vietii şansă
şi te-am pierdut iubite drag?
d-ar fi să-ntorc a vieţii roată,
te-aş aştepta pe un val, în larg!
vezi mai multe poezii de: miana