Izvoraste-ma, Izvor, din ceturile dense
In care lumea orbecaeste in placere
Si lasa-ma sa ma rog in calma tacere
Departe de uraganul vietii intense
Tamaduieste-mi ulcerul crudei oftici
Ca nu pot sa zbor spre culmi mai inalte
Aripile sunt frante de ganduri desarte
De flegmatice sfaturi ale "zeilor" eretici
Tasneste, Izvor, din piatra inimilor lor
Frigurile picaturii reci, ii trezeste
Caci ambrosia sufletelor, inca, lancezeste
In desfatare, in torentul hidropicilor
Spala, tu, ceata constiintei umane
Pe schiop fa-l sa mearga si orbul sa vada
Izvorul firesc al puritatii-cascada
Tamaduieste sufletele noastre, sarmane!
vezi mai multe poezii de: Ioan Popa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.