Jilţ lui Dumnezeu
Dacă-aş lăsa...inima, să plece,
ar trage după ea şirul de vene,
s-ar încurca-n privirile viclene,
căzând printre cuvinte,
zurlii, fără veşminte
şi-n prima ploaie ce-ar veni,
tot chipul ei s-ar oglindi
în sânge, să se-nece.
N-aş mai fi eu, o rugăminte,
n-aş mai avea în ochi sclipire,
simţirea-ar fi o risipire,
m-aş fereca într-un mormânt,
cu suflet gol, pierdut şi frânt,
neiertătoare-n urma mea,
nici moartea nu ar lăcrima,
aşa că...stau cuminte.
Nu pleacă ea, nu plec nici eu,
în trupul meu o ţin cuminte,
să facă vieţii jurăminte,
înfiorată-n nopţi cu stele,
de dragul visurilor mele,
să-nveţe-a număra secunde.
Din marginile ei rotunde,
să-i facă jilţ lui Dumnezeu.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulţumesc frumos! Eu spun că tu m-ai inspirat întotdeauna, indiferent de tema poeziei.
Mulţumesc pentru tot!
sorina (autor)
luni, 02 martie 2020