O, trupul muritor din mii de zile
Un spatiu umple-n propria-ti odaie,
Unde visata-ai lauri peste file,
Uitand ca soarta poate sa-ncovoaie.
Puls cald ca secarica am acum;
Greu nu mi-i capul, pentru tine bland,
Dar nu-mi vad ochii Fantezia cum,
La tel, e moarta, beata... Pot oricand
Pe vatra ta sa las peceti de pasi,
Fereastra sa-ti deschid, in ochi sa sorb
O pajiste ce-adesea o calcasi;
Te pot gandi chiar gandul cad mi-i orb...
Mai trag o dusca... Aflu iar o taina:
Zambeste printre umbre! Si-asta-i faima!
Traducere de Aurel Covaci
vezi mai multe poezii de: John Keats
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.