KAFKA
Toată viaţa am aşteptat înfrigurat, tremurând,
În faţa porţii masive de la o catedrală;
Când eram copil şi aşteptam nota mare la şcoală,
Când războiul a venit, şi am văzut bombele triumfând ...
Când m-am îndrăgostit de o graţioasă banală,
Când mi-a murit tot ce în lume iubeam, pe rând,
Când am vrut să-mi împlinesc în ierarhie un gând,
Ca să constat la sfârşit că nu merita osteneală ...
Dar cel mai tare aşteptând am suferit
Când eu însumi m-am ales cu o boală;
M-am încleştat de inel, până când am murit.
Şi azi mai aştept să văd apărând camilafca
De argint a celui ce va deschide poarta, eu Kafka,
Deşi întotdeauna am crezut catedrala goală.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.