Dimineaţă bălaie, lipeşte-ţi pletele tale moi
de-obrajii mei, şi respiră neatinsă,-n tăcere.
Departe, tot mai departe, îşi deschide pământul uriaşa sa cupă,
renăscută din noapte.
Cu limpezi aripi coboară
miracolul, ca o enormă gânganie,
uşor atingând peceţile ce se deşteaptă
fără vreo presimţire.
vezi mai multe poezii de: Karin Boye
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.