La Efes, printre ruine
Ce-au dormit mult timp uitate,
Simt c-am fost mereu cu tine,
Chiar și în Antichitate.
Ne plimbăm printre coloane
Strâns ținându-ne de mână,
Te-admiră zeci de persoane,
C-ai un aer de stăpână.
Văd statuile frumoase
Dezbrăcate jumătate,
Dar deși sunt numeroase
Ești mai mândră decât toate.
Și-a lor marmură sculptată
Ce lucește în lumină
Este mai întunecată
Decât pielea ta cea fină.
Și iar mă cuprinde teama,
Cum se întâmplă mai mereu,
Să nu-și dea și turcii seama
Că ești piesă de muzeu.
Fiindcă mare-ar fi povara,
Nu este niciun secret,
Să vin să te văd doar vara,
Și-atunci numai cu bilet.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.