LĂCUSTELE
Mă aflam pe o pajişte încărcată de floare;
Ierbile erau grase, tecile erau pline,
Vântul bătea în valuri aromitor de line,
Deodat' o lăcustă veni în inspectare.
Făcu un semn din vintre şi, armii fără fine,
Suratele-i ieşiră ca nourii din zare;
Indată ce sosiră s-au pus pe-nfulecare,
De parcă nu văzuseră în viaţa lor festine.
Făceau un zgomot straşnic, muşcând din fălci de furcă,
Roiau asurzitoare zbătându-se de-a valma,
Tăbărau omorându-se pe orişice lăptucă.
La o vreme, ospăţul se isprăvi; spre seară
Luminişul rămase negru şi drept ca palma;
Atunci una-şi luă zborul... şi toate o urmară.
vezi mai multe poezii de: Vasile Cornel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.