ne plimbam pe alee
am numit ziua aceea V day
ea nu ştia nimic despre condiţia mea fizică
antrenamentele mele
rezilienţa iubirii
la micul dejun aproape mă înecasem în
ochii ei adânci ca două prăpăstii
m-a salvat ideea că par a fi nişte
boabe verzi de muştar
atunci mi-am amintit că o credinţă
cât grăuntele de muştar poate
muta munţii
era vineri
vântul proaspăt bărbierit îşi lipea
obrazul de şoaptele noastre
tu
visătoareo
îi spuneam
uite cum îţi stau bătăile inimii agăţate în pomi
asemenea florilor de visteria
în piept îmi crescuse un curcubeu
amândoi desenam în gând peşti
să-i aruncăm în marea galileii
vezi mai multe poezii de: nichodin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.