Lăsaţi privighetorile să zboare,
În regimente, fredonând prin flori,
Lăsaţi-le în soartă zbucium de cocori,
Uitaţi, că ele oameni se declară.
De se declară astfel, de dragul lumii,
Şi frânt fusese zborul, când cântau,
Sub sălciile despletite se-adunau,
Asupra voastră reflectau vioiciune.
Lăsaţi privighetorile să cânte-
Nimic, din ce-au ascuns în cântul lor,
Nu se va descifra, dar ele, din popor,
Au darul de-a cânta printre cuvinte.
În undele de ape răcoroase, noaptea,
Sub sălcii verzi, încep, mai nou şi nou,
Un cântec, ce se vindecâ de toate,
Lăsaţi privigetorile să uite de ecou!
Văpăi de triluri, trandafiri în floare,
Răsune prin mulţime, rugându-ne să ştim:
Un cânt primăvăratic de privighetoare
Ne-nvaţă a ierta, ne-ndeamnă să trăim.
Lilia Manole
vezi mai multe poezii de: lilia manole