- Să fie oare numai întâmplarea
Cea care spune ultimul cuvânt,
Când noi chemăm la ţărmuri toată marea
Pe o fâșie-albastră de pământ?
Tu crezi că numai cerul ne veghează
Când lumea ne doreşte în război,
Ori însuşi Marte mitu'-l creionează
De se vorbeşte astfel despre noi?
Mai longevivi ca viaţa şi ca moartea,
Ne suntem unul altuia blestem
Sau binecuvântare infinită
Când ne-ntâlnim în mijloc de poem?
- Nu poate fi deloc întâmplătoare
Povestea ce ne leagă, s-a decis
În urmă cu milenii că o floare
Va-nmuguri sub cerul interzis.
Treceam pe-aleea ta urmând ecoul
Suavei voci, dar nu te cunoşteam,
Doar ploaia mă-nvelea în indigoul
Melancoliei şi ţi-am scris pe geam
Întâiul vers. Am aşteptat răspunsuri,
Rugându-mă cumva să-ţi aminteşti
Că am parcurs destule neajunsuri
Ca să te ţin de mână prin poveşti.
Liliana Trif & Ioan Grigoraș
vezi mai multe poezii de: nutzu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.